Simona Halep s-a retras de la Linz! Jaqueline Cristian merge direct în finală

Sport
Simona Halep (22 WTA) s-a retras de la Linz cu câteva ore înaintea semifinalei cu Jaqueline Cristian (locul 100 WTA), din cauza unei accidentări.
Jaqueline Cristian și Simona Halep nu se vor mai înfrunta în semifinalele turneului de la Linz, Austria, după ce numărul 22 mondial a anunțat că s-a accidentat.
Halep a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook:
„Din păcate nu voi putea juca în semifinala din această seară după ce m-am accidentat la genunchi în meciul de ieri. Am făcut tot posibilul să intru astăzi pe teren, dar știu că dacă voi juca voi agrava situația. Vreau să le mulțumesc organizatorilor și suporterilor pentru săptămâna fantastică pe care am avut-o aici. Sper să mă întorc anul viitor!”, a scris Halep.
Organizatorii turneului de la Linz au reacționat pe Twitter:
„Simona Halep s-a retras din cauza unei accidentări la genunchiul stâng. Îți urăm o recuperare rapidă, Simo! Tot orașul Linz te iubește. Sperăm să te revedem cât mai repede pe teren”, au scris austriecii.
Pe 29 octombrie, Simona Halep a învins-o pe Jaqueline Cristian, scor 6-1, 6-1, în sferturile de finală ale Transylvania Open, la Cluj, tot pe suprafață rapidă în sală.







