Simona Halep va participa le cel mai mare turneu exclusiv feminin din SUA

Sport
Organizatorii ediției din 2022 a Charleston Open au anunțat prezența la turneu a Simonei Halep, alături de Garbine Muguruza, care vor întregi tabloul competiției din perioada 2-10 aprilie 2022, la cea de-a 50-a aniversare a prestigiosului eveniment.
Charleston Open este cel mai mare turneu de tenis exclusiv feminin din America de Nord, și are pe tabloul de simplu 56 de jucătoare, plus un tablou de calificări format din 32 de jucătoare și un tablou de dublu format din 16 jucătoare, potrivit mediafax.ro.
În plus, fanii vor fi prezenți la fața locului pentru prima dată din 2019, deoarece evenimentul din 2020 a fost anulat din cauza COVID-19, iar evenimentul din 2021 s-a jucat fără spectatori.
Muguruza va reveni la Charleston după ce s-a retras în turul al doilea la începutul acestui an, în timp ce Halep va debuta la acest eveniment.
„Garbiñe și Simona sunt două campioane de Grand Slam cu cariere împlinite”, a declarat directorul turneului, Bob Moran. „Garbiñe a avut un an uimitor, care a culminat cu câștigarea titlului istoric la WTA Finals de la finalul sezonului. Simona este o jucătoare pe care așteptăm cu nerăbdare să o primim la Charleston de ani de zile, așa că suntem încântați să o avem în sfârșit alături de noi în 2022.
Va fi un an important pentru turneul nostru, iar aceste două jucătoare vor ridica cu siguranță nivelul competiției.”, declară Bob Moran.
Cele două foste nr. 1 mondial se vor alătura vedetelor WTA Paula Badosa, Belinda Bencic, Leylah Fernandez, Madison Keys și Sloane Stephens. Alte jucătoare care s-au angajat să participe la turneul din 2022 vor fi anunțate în săptămânile următoare.
“Abia aștept să joc la Charleston pentru prima dată în carieră. Ar fi trebuit să particip în 2020, dar din păcate a fost pandemia de coronavirus și n-am mai avut șansa. Am auzit multe lucruri frumoase despre oraș și despre turneu, așa că abia aștept să ajung acolo și să debutez pe zgura verde”, a spus Simona Halep, citată de site-ul competiției.
Simona Halep va debuta în 2022 în Australia
Simona Halep va începe sezonul 2022 în Australia. Conducerea Tennis Australia a anunțat organizarea unui număr record de turnee ATP și WTA în ianuarie 2022, înainte de Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, potriviy digisport.ro.
În săptămâna 2-9 ianuarie, va fi organizat turneul Adelaide International 1, de categorie WTA 250.
În perioada 3-9 ianuarie, sunt programate Melbourne Summer Events, cu două turnee de WTA 250.
În perioada 9-15 ianuarie vor avea loc competiţiile Sydney Tennis Classic, de categorie WTA 500, şi Adelaide International 2, de categorie WTA 250.
Australian Open e organizat în perioada 17-30 ianuarie, la Melbourne.







