Sute de mici sportivi sunt așteptați la Costinești: Au loc competițiile de babybaschet, minibaschet și U12

Sport
Baza BTT din Costinești va găzdui, în perioada 18 iunie-4 iulie 2023, Competițiile Sportive Naționale de Babybaschet, minibaschet și U12.
Anunțul a fost făcut de Federația Română de Baschet, care spune, în continuare, că evenimentul va fi organizat cu sprijinul Ministerului Sportului și în parteneriat cu Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) și cu sprijinul Primăriei Costinești.
“Astfel, păstrând tradiția, competițiile sportive naționale dedicate categoriilor babybaschet, minibaschet și U12 se vor disputa din nou pe terenurile situate în aer liber din cadrul Bazei sportive BTT de la Costinești”, arată Federația de Baschet.
Competițiile de la Costinești se vor desfășura în perioada 18 iunie-4 iulie 2023, după cum urmează:
- perioada 18-24 iunie – competiția sportivă națională dedicată categoriei babybaschet (sportivi până la 10 ani)
- perioada 25 iunie – 1 iulie – competiția sportivă națională dedicată categoriei minibaschet (sportivi până la 12 ani)
- perioada 1-4 iulie – Campionatul Național U12
Sursa foto: Federația Română de Baschet







