Trofeul ediției a II-a a Turneului de Beach Voley Medgidia OPEN a ajuns la echipa CSU Cluj

Sport
Au fost trei zile spectaculoase pe plaja LUV din Mamaia, unde a avut loc cea de-a doua ediție a turneului de beach volei feminin Medgidia OPEN. Sute de spectatori au asistat la zecile de meciuri care au avut loc, chiar și pe nocturnă. Din cele 16 echipe aliniate la start seara trecută s-a decis câștigătoarea turneului.
Locul I a fost obținut de echipa formată din Sorina Răileanu / Adina Stanciu (CSU Cluj), urmate de colegele lor de la CSU Reșita Adriana Matei / Adriana Melniciuc (CSU Reșița), locul trei fiind ocupat de colegele din Republica Moldova – Polina Voleanin – Maria Idjlov. În afara podiumului s-au clasat pe locul IV – Iuliana Farcaș – Eugenia Ceban (din Republica Moldova), locul V – Roxana Vaidu / Andreea Maxim (CSU Oradea) și locul VI – Denisa Popa / Cătălina Busuioc (CSU Reșița).
Seara s-a încheiat cu o spectaculoasă petrecere cu spumă și un foc de artificii.
Sursă foto: Clubul Sportiv Medgidia






