Victorie pentru voleibalistele CS Medgidia în fața adversarelor de la CSM 2007 Focșani

Sport
Voleibalistele au câștigat cu 3 – 0 meciul disputat astăzi, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, cu CSM 2007 Focșani. Astfel, CS Medgidia este lider de clasament și au încheiat turul de campionat fără nicio înfrângere cu maximul de 21 de puncte.
Meciul s-a disputat în etapa a-VII-a a Campionatului Național de Volei, Divizia A2, Seria Est.
În retur, sportivele antrenate de Voinea Florin, vor întâlni echipa SCM Gloria Buzău clasată pe locul 2. Partida va avea loc pe 8 decembrie.
Week-end-ul trecut, voleibalistele CS Medgidia au obţinut al șaselea succes din campionat în meciul din deplasare împotriva echipei CS Top Volei 05 Constanța.






