(VIDEO) Cătălin Chirilă, canoistul din Sarichioi care a câștigat aurul la Mondiale, aplaudat de un mare campion

Sport
Canoistul român Cătălin Chirilă a reușit o performanță uimitoare la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint din Halifax, Canada, acolo unde a câștigat medalia de aur la canor simplu pe distanța de 1000 m.
Sportivul, originar din Sarichioi, județul Tulcea, este antrenat de Florin Popescu și Petre Condrat. Medalia de aur la canoe simplu pe distanța de 1000 m este a doua medalie cucerită la această ediție de Monidale, după argintul de la C1 -500 m.
La 1000 de metri, Cătălin Chirilă l-a depășit pe campionul olimpic Isaquias Santos, din Brazilia și pe cehul Martin Fuksa.
De asemenea, Cătălin Chirilă a avut parte de un moment emoționant, după ce brazilianul Isaquias Santos, unul dintre cei mai buni canoiști din lume, campion mondial și olimpic, dar și unul dintre cei mai populari sportivi, l-a chemat pe român în fața mulțimii pentru a fi aplaudat.
„El e campion mondial”, a adăugat Isaquias Santos.
Video: Facebook







