(VIDEO) Novak Djokovic, primit ca un erou la Belgrad

Sport
Tenismenul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, expulzat din Australia după ce autorităţile din această ţară au decis să-i anuleze viza, a aterizat luni la prânz la Belgrad, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Sportivul, în vârstă de 34 ani, considerat un erou în Serbia, a ajuns în capitala ţării sale la ora locală 12:16, la bordul unei curse aeriene care a sosit de la Dubai, unde Djokovic a făcut escală după plecarea din Australia, conform agenţiei Tanjug.

Novak Djokovic, care spera să-şi apere titlul de campion la Australian Open şi să devină primul tenisman din istorie cu 21 de titluri de Mare Şlem în palmares, s-a întors acasă după unsprezece zile de controverse sportive, judiciare şi diplomatice, generate de opoziţia sa de a se vaccina împotriva Covid-19.
Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată. Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei. El a recunoscut a comis o „eroare umană, cu certitudine nu intenţionată” în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.
Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, ”din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură”, după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, jucătorul pierzând duminică apelul depus.
Citește și:
Novak Djokovic riscă să rateze și Roland Garros. Franța a anunțat noi restricții pentru nevaccinați
(Foto) Novak Djokovic a fost expulzat din Australia. Imagini cu sportivul la plecarea de pe aeroport
Verdict în cazul lui Novak Djokovic: Tenismenul va fi deportat din Australia







