30 de pompieri, acțiune contracronometru pentru a-l salva pe bărbatul de 39 de ani prins sub malul de pământ, la Agigea

Știrile zilei
Aproximativ 30 de pompieri au luptat pentru a salva o viață. Pompierii militari au luptat într-o misiune contracronompetru preț de două ore. Obiectivul a fost salvarea unui bărbat în vârstă de 39 de ani peste care s-a prăbușit un mal de pământ.
Mai bine de doi metri de pământ acopereau victima, fapt pentru care nimeni nu a știut dacă mai este sau nu în viață. Determinarea și viteza de reație a salvatorilor au fost decisive.
În mai puțin de 40 de minute, sutele de kilograme de pământ au fost îndepărtate și s-a auzit o voce care striga după ajutor. Era în viață!
Timp de o oră, până când au reușit să-l extragă, salvatorii au săpat cu atenție în jurul bărbatului cu lopeți de mici dimensiuni, dar mai mult cu mâinile goale pentru a nu-l răni.
Bărbatul a fost transportat imediat la spital cu o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. Este teafăr și nu are leziuni.
Foto: Facebook ISU Constanta
Foto: Facebook Cristian Cirjaliu






