A fost condamnat bărbatul din Castelu care și-a înjunghiat fratele de patru ori, în inimă: Verdictul a fost anunțat astăzi

Știrile zilei
În cursul zilei de astăzi a fost anunțat verdictul în cazul unui bărbat din Castelu care a fost la un pas să își ucidă fratele.
Pe 10 august 2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului V.M. pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor asupra fratelui său.
Pe 18 iulie 2023, în curtea locuinţei comune din localitatea Castelu, în cursul unui conflict spontan, când s-au certat din cauza neajunsurilor financiare şi chiar şi-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii, inculpatul l-a înjunghiat în mod repetat cu un cuţit de şase ori pe fratele său, V.N..
Agresorul a înfipt cuțitul în fratele său de patru ori în zona hemitoracelui stâng, adică aproape de inimă, şi de două ori la antebraţul drept, astfel că i-a provocat leziuni grave, vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, prin şoc hemoragic şi hemopneumotorax.
Viaţa victimei a fost salvată în ultimul moment, pentru că a fost transportată de urgenţă cu elicopterul SMURD la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în secţia de chirurgie cardiovasculară.
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanța, acolo unde, astăzi, a fost pronunțată sentința: V.N. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor ca violenţă în familie. Pe parte civilă, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf Apostol Andrei” Constanţa va primi 24.729 de lei daune materiale, sumă la care se va adăuga dobanda legală, potrivit legislaţiei în vigoare.
VM va achita și 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Citește și:






