A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel! În ce zile este dezlegare la pește

Știrile zilei
Astăzi a început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut sub denumirea de Postul Sâmpetrului, scrie Crestinortodox.ro.
În vechime acest post era numit Postul Cinzecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli.
Primele mărturii despre Postul Apostolilor Petru și Pavel datează din secolul al IV-lea, în Constituțiile Apocaliptice.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu are o durată fixă, deoarece, începutul lui este în funcție de data variabilă a Sfântului Paște. Acest post începe, de regulă, în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.
Pentru a afla durata Postului Sâmpetrului din orice an, se folosește următoarea regulă: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv, până în data de 3 mai, atâtea zile va ține Postul.
În Postul Sfinților Petru și Pavel, în zilele de luni, miercuri și vineri se consumă hrană fără ulei, marți și joi este dezlegare la hrană gătită cu untdelemn, iar sâmbătă și duminică este dezlegare la pește.
Dezlegare la pește mai este și în data de 24 iunie, când este sărbătorită Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
În perioada acestui post nu se organizează nunți, deoarece Postul nu este compatibil cu petrecerile care le însoțesc.
Sursa: www.crestinortodox.ro
Foto: www.crestinortodox.ro






