A MURIT cel mai longeviv cetățean al comunei Cumpăna. În luna martie ar fi împlinit 105 ani

Știrile zilei
Ion Ceapă, cel mai longeviv cetățean al comunei Cumpăna, a trecut la cele veșnice. În luna martie, acesta ar fi implinit 105 ani. De asemenea, el era cetățean de onoare al comunei Cumpăna Ioan Ceapă și veteran al celui de-al Doilea Război Mondial. Recent fusese supus unei operații de care trecuse cu bine.
Anunțul privind decesul său a fost făcut de primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, cea care, în calitate de reprezedntant al autorității publice locale, cu fiecare ocazie din an îi cinstea onoarea și îl evidenția ca model de viață și conduită în fața celor mai tineri, dar și a copiilor.
„Cumpăna a pierdut un bunic, un om curajos, un exemplu pentru tânăra generație, un luptător!
Inima celui mai longeviv locuitor al comunei noastre, Ioan Ceapă, a încetat să mai bată, la aproape 105 ani.
Nea Ceapă, așa cum îl cunoșteam cu toții, a trăit o viață plină, bazată pe principii morale și credință, a muncit din greu pentru a-și câștiga traiul și niciodată nu i-a fost rușine că este fiu al satului, a cunoscut ororile războilului și încă din primele clipe de viață a fost orfan de război. Bucuria lui au fost cei patru copii, pe care i-a crescut cu iubire și dragoste de pământ, de acasă, de familie, de Dumnezeu.
Pentru fiecare dintre noi, nea Ceapă a fost un model și un erou, de care ne vom aminti cu drag, mereu. Pe 30 martie, nea Ceapă ar fi împlinit 105 ani! Va fi sărbătorit cu siguranță de îngeri, acolo Sus!
Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris primarul Mariana Gâju, pe pagina sa de socializare.
Anul trecut, a fost primul cetățean al comunei care s-a vaccinat anti-covid, odată cu deschiderea centrului de vaccinare de pe raza comunei Cumpăna.
Citește și:
Ioan Ceapă, cetățeanul de onoare al comunei Cumpăna, a împlinit 104 ani






