A MURIT un fost ministru al Ministerului Apărării Naționale

Politic
Mircea Dușa, fost ministru al Apărării, a murit. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale.
Fostul ministru de la Interne și Apărare avea 67 de ani.
“Ministerul Apărării Naționale anunță cu regret trecerea la cele veșnice a lui Mircea Dușa, ministru al apărării naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015.
Transmitem, în numele întregului personal al Armatei României sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace“.
Mircea Dușa s-a născut la 1 aprilie 1955, Toplița, în județul Harghita. Politician român și membru al Parlamentului României, în anul 2012 Mircea Dușa a ocupat funcția de ministru de Interne în primul guvern condus de Ponta.
După ce a aflat de moartea fostului ministru, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Am aflat cu mare tristețe vestea dispariției în această dimineață a colegului nostru social-democrat Mircea Dușa. În toate demnitățile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al Apărării, de Interne sau pentru Relația cu Parlamentul, prefect sau parlamentar, Mircea Dușa și-a făcut datoria cu onoare și respect pentru interesul public. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
Doliu la Universitatea “Ovidius“ din Constanța! A încetat din viață fostul prorector, Victor Ploae







