A treia amendă primită de Arhiepiscopul Tomisului pentru că ar fi încălcat carantina NU a fost anulată de instanţă

Știrile zilei
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost amendat, la data de 24 ianuarie, de trei ori, de polițiștii constănțeni. Alte două amenzi primite de acesta au fost anulate de Judecătoria Constanța, dar niciuna dintre decizii nu este definitivă. Cea de a treia amendă nu a fost anulată de Judecătoria Constanța, potrivit News.ro.
ÎPS Teodosie a luat prima amendă în timp ce oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
A doua sancțiune a fost aplicată în cadrul unei manifestări culturale dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului.
Ultima amendă a fost dată în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis, la conferința „România, vechea vatră a Europei”, susținută de Acad. Prof. Constantin Barbu.
Atacarea deciziei de carantină
Arhiepiscopul se afla în carantină, deoarece revenise din Iordania, la data de 20 ianuarie. Țara respectivă se afla atunci în zona roșie. Autoritățile au emis decizia de carantinare a acestuia.
ÎPS Teodosie a atacat și decizia de carantină, dar cererea sa a fost respinsă de către două instanțe.
Celelalte două amenzi au fost contestate de Arhiepiscopul Tomisului, termele acordate în cele două dosare fiind datele de 28 septembrie și 26 octombrie.
“Respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Constanţa”, se arată în minuta instanţei.
Sursa: www.News.ro
Foto: Ilustrativ (arhivă)
Citește și:






