ACCIDENT DE MUNCĂ în Portul Constanța: Un bărbat a ajuns la SPITAL

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, 15 noiembrie, a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat al SC Eco Clean Ship SRL, care își desfășoară activitatea în Portul Constanța.
Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța (ITM) au fost sesizați de faptul că în data de 15.11.2021, la ora 11:30, un muncitor s-a accidentat.
În timp ce curăța barja, lucrătorul s-a dezechilibrat și a căzut pe o altă barjă de la aproximativ 1,5 m. Ca urmare a evenimentului victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de SC Eco Clean Ship SRL, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare.
După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi inaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau, în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzator, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.
Citește și:
Accident de muncă la COMVEX SA: Un angajat și-a pierdut temporar capacitatea de muncă






