ACCIDENT DE MUNCĂ: Un muncitor din Constanța A MURIT după ce a căzut de la o înălțime de 5,5 metri

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, a avut loc un accident de muncă pe un șantier din municipiul Constanța, care s-a soldat cu decesul unui angajat.
În data de 13 septembrie 2021, în jurul orei 15.00, la firma SC Delta Prest Construct SRL, muncitorul Popa Vasile efectua lucrări de decofrare.
Pentru executarea lucrărilor, bărbatul s-a urcat pe un panou DOKA care era desprins din cârligele de fixare, moment în care panoul s-a extras de pe stâlp, antrenând în cădere și muncitorul. Acesta a căzut în casa scării de la o înălțime de 5,5 metri.
Echipajul medical de la SMURD a sosit la fața locului și a efectuat manevrele de resuscitare fără succes, iar după aproximativ o oră a declarat decesul lui bărbatului.
Evenimentul este cercetat de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.
În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate, vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.






