Accident grav la ieșire din Murfaltar

Știrile zilei
Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în această seară, la ieșire din Murfatlar, spre Poarta Albă, unde a avut loc un accident rutier. Potrivit primelor informații, două autovehicule au fost implicate și patru persoane rănite, după cum a spus persoana care a sunat la 112.
La accident intervine o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulante SAJ.
Toate persoanele sunt conștiente.
Se pare că una dintre victime este încarcerate.
UPDATE:
Conform primelor cercetări la fața locului, un bărbat, de 40 de ani, a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Poarta Albă către Murfatlar, iar la un moment dat primul conducător nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, moment în care a fost lovit de un autoturism care se angajase regulamentar în depășirea sa.
Cele două persoane rănite, conducătorul auto de 40 de ani și o pasageră de 38 de ani din al doilea autoturism, sunt conștiente.






