Accident în Mamaia. A intrat cu mașina în copac. O tânără de 18 ani, rănită

Știrile zilei
Impact violent noaptea trecută în stațiunea Mamaia. Un tânăr de 20 de ani aflat la volan împreună cu o tânără de 18 ani nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil și a intrat într-un pom aflat pe marginea șoselei.
Potrivit datelor transmise de IPJ Constanța, tânărul șofer conducea autoturismul dinspre Constanța către Năvodari, iar incidentul s-a produs la intersecția tip sens giratoriu din zona hotel Meridian, când, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției către stânga sensului de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei tinere, de 18 ani, pasageră pe locul dreapta față.





