Accident MORTAL la ieșire din Constanța, spre Valu lui Traian: Un șofer de 24 de ani s-a stins în mâinile medicilor

Știrile zilei
Un groaznic accident de circulație a avut loc, azi noapte, la ieșire din Constanța spre Valu lui Traian.
O mașină a derapat și s-a răsturnat peste sensul giratoriu.
Șoferul, un tânăr de 24 de ani, a fost resuscitat minute în șir, însă medicii de pe ambulanța SMURD C sosită la fața locului au declarat decesul.


Accident Valu
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, la fața locului au mai intervenit o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD.
Există ipoteza sinuciderii pentru că din primele constatări nu existau urme de frânare. Acesta ar fi sărit peste sensul giratoriu cu 170km/h.

sensul giratoriu unde s-a produs accidentul
UPDATE:
Ce spune ISU Dobrogea despre accidentul mortal:
OFICIAL de la IPJ Constanța:
La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu.

sensul giratoriu unde s-a produs accidentul
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:
GROAZNIC accident rutier la Cotu Văii, spre Negru Vodă: O victimă este resuscitată de medici






