Accident MORTAL pe DN 22, în zona Tariverde. O femeie a decedat, iar 4 victime, transportate la spital

Știrile zilei
O femeie a murit în urma unui accident produs pe DN 22, la intrare în localitatea Tariverde. În accident au fost implicate două autoturisme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tătărici, cinci persoane au fost implicate în accidentul de la Tariverde.
O femeie a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarată decedată.
O altă victimă cu stop cardio-respirator a fost resuscitată cu succes.
O persoană a fost diagnosticată cu traumatism abdominal și traumatism cranio-cerebral. A patra victima prezintă traumatism abdominal, iar a cincea victima era conștientă și stabilă, fără leziuni grave.
Potrivit cadrelor medicale, cele patru victime sunt transportate, în aceste momente, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța.
UPDATE:
Astăzi, în jurul orei 9.15, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22, dinspre municipiul Constanța către județul Tulcea.
Conform primelor cercetări, polițiștii rutieri au stabilit faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, care circulau din sensuri opuse, conduse de doi bărbați, de 33, respectiv 27 de ani.
În urma impactului, a rezultat decesul unei femei de 53 de ani, pasageră într-unul dintre vehicule, precum și vătămarea corporală a ambilor conducători auto și a altor doi pasageri.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Citește și:
Accident GRAV la Tariverde. Cinci victime, dintre care două încarcerate






