Accident rutier la intrare în localitatea Peștera! Trei persoane au fost rănite

Știrile zilei
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, în jurul orei 23:30, în urma unui accident rutier la intrare în localitatea Peștera, dinspre Medgidia.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au transmis că un autoturism ieșise în afara părții carosabile. Patru pasageri se aflau în acesta.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În urma incidentului, trei persoane au fost rănite. Aceastea au fost preluate de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cele două victime erau conștiente și cooperante.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)






