Accident rutier pe DN39, la intersecția cu stațiunea Neptun. Victima a fost transportată la spital

Știrile zilei
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 4 ianuarie 2024, pe DN39 la intersecția cu Neptun, acolo unde a avut loc un accident rutier.
Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat în parapet. Nu au fost persoane încarcerate.
La fața locului s-a deplasat Secția Mangalia cu un echipaj SMURD B2 și o autospecială de stingere cu apă și spumă. În urma accidentului a rezultat o victimă.
Este vorba despre conducătorul autoturismului, un bărbat care a fost transportat la spital de echipajul SMURD B2.



