Administrația Trump va interzice țigările electronice cu arome

Știrile zilei
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Administrația sa va interzice țigările electronice cu arome, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de efectele nocive ale acestora asupra sănătății, informează Mediafax citând The Guardian.
Donald Trump le-a declarat jurnaliștilor de la Casa Albă că este nevoie de măsuri „foarte, foarte puternice” în privința țigărilor electronice, întrucât acestea reprezintă un pericol pentru „copiii nevinovați”.
La rândul său, secretarul american al Sănătății, Alex Azar, a anunțat că Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) va redacta în următoarele săptămâni o serie de reglementări în privința acestor dispozitive.
O a treia persoană a murit în Statele Unite, week-end-ul trecut, după ce a dezvoltat o boală respiratorie gravă din cauza țigărilor electronice, au raportat vineri autoritățile sanitare din statul american Indiana, potrivit AFP.
Sute de utilizatori ai acestor dispozitive, în special consumatori ai rezervelor cu cannabis vândute pe piața neagră, s-au îmbolnăvit pe întreg teritoriul SUA de afecţiuni pulmonare grave, ajungând până la spitalizări și come artificiale.






