Administratorul unei societăți de protecție și gardă din Constanța vrea să împădurească aproape 15 hectare de teren agricol la Oltina

Știrile zilei
Laurențiu Cristian Panghios solicită avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța pentru împădurirea și crearea de suprafețe împădurite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 8.1. Mai exact, este vorba despre împădurirea a 14,45 hectare care se află pe raza localității Oltina.
Suprafața de teren este formată din 9 parcele teren arabil. Potrivit documentației, în ultimii doi ani cele 14,45 ha teren au fost declarate la Agenția de Plăti și Intervenții în Agricultură.
Potrivit schemei de împădurire cuprinse în memoriul înaintat Agenției pentru Protecția Mediului Constanța vor fi plantați 5.000 de puieți pe fiecare hectar.
Suprafața va fi împrejmuită cu un gard de sârmă ghimpată pentru a feri plantația de animalele sălbatice din zonă, dar și de cele domestice.
Terenul propus spre împădurire este unul arabil care an de an a fost lucrat mecanic, și nu au fost identificate păsări sau animale care să fie protejate de lege.
„Implementarea proiectului nu are influență directă asupra ariei naturale protejate de interes comunitar (…), nu se extrag ape subterane, nu este perturbat mediul înconjurător prin zgomot”.
Contactat telefonic, investitorul Laurențiu Cristian Panghios ne-a declarat că scopul acestei investiții vizează înverzirea zonei, aici urmând a fi plantați plopi, salcâmi, stejari și mlădiță. Plantația va fi realizată în termen de doi ani de la semnarea finanțării.
Detalii complete despre investiția care ar urma să se concretizeze pot fi consultate în documentul public postat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța:
Laurențiu Cristian Panghios a solicitat și obținut, în 2017, de la Primăria Orașului Ovidiu autorizația pentru construirea unei ferme de vaci de lapte pe raza orașului.
Acesta deține funcția de administrator și asociat (50%), alături de Alin Panghios (50%) în PANGHIOS & COMP. SECURITY SRL, societate care are ca obiect „Activități de protecție și gardă”.
Societatea a fost înființată în 2013, însă potrivit listăfirme.ro date financiare despre firmă apar începând cu anul 2018.
Laurențiu Cristian Panghios mai deține și funcția de administrator și este acționar, împreună cu Manuela Panghios (câte 50%) și în firma INGERUL TAU SRL, care are ca obiect „Activități de investigații”.
Firma are sediul la aceeași adresă ca și PANGHIOS & COMP. SECURITY SRL – strada Ion Neculce nr. 8, iar în 2020 a raportat o cifră de afaceri de 27 162 lei.






