Adolescenți din Cobadin, tâlhari cu acte în regulă: Au bătut doi concetățeni și i-au jefuit

Știrile zilei
Doi adolescenți din Cobadin au tocat în bătaie doi concetățeni din comună. Potrivit procurorilor, cei doi au dat o spargere la locuința a doi bătrâni imobilizați la pat și au bătut două persoane care se aflau împreună cu aceștia.
Iată ce a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța:
La data de 27.07.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpaţii A.E.., în vârstă de 16 ani şi A.M., în vârstă de 15 ani, ambii din comuna Cobadin, aflaţi în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în noaptea de 24/25.07.2023, în intervalul orar 03.30-04.00, inculpaţii A.E. în vârstă de 16 ani şi A.M. în vârstă de 15 ani, au pătruns în imobilul situat în comuna Cobadin, la domiciliul persoanelor vătămate P. D. şi P.O., unde locuia şi persoana vătămată S.N. şi se afla în vizită persoana vătămată S.T.
La această adresă, inculpaţii au pătruns în camera persoanelor vătămate vătămate P.D. şi P.O., persoane în vârstă de 71, respectiv 66 de ani, cu grave probleme medicale şi de mobilitate şi, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, i-au ameninţat că îi omoară dacă strigă după ajutor şi le-au solicitat să le spună unde ţin banii.
Persoanele vătămate le-au spus inculpaţilor că nu au bani, motiv pentru care cei doi inculpaţi s-au suit în patul în care aceştia stăteau, peste picioarele lor, şi au început să caute, sub pilotă şi sub saltea.
Negăsind nicio sumă de bani, cei doi inculpaţi s-au deplasat către camera persoanei vătămate S.N., care auzise zgomot şi ieşise să vadă ce s-a întâmplat, iar inculpatul A.E. a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei, provocându-i leziuni evaluate la 1-2 zile îngrijiri medicale.
Încercând să îl ajute, persoana vătămată S.T., care se afla în vizită la S.N., s-a ridicat din pat, ocazie cu care inculpaţii l-au lovit cu pumnii, doborându-l la podea, provocându-i leziuni evaluate la 3-4 zile îngrijiri medicale, după care i-au sustras ceasul de la mâna stângă.
După acest moment, inculpaţii au luat telefonul mobil aparţinând persoanei vătămate S. N., care se afla în camera sa, pe un scaun, şi au părăsit locuinţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și:
(FOTO) Manelistul Babi Minune, acuzat de TÂLHĂRIE: Și-a bătut un prieten și i-a luat telefonul






