Adversara Simonei Halep din primul tur de la Roland Garros s-a retras! Cu cine va juca jucătoarea română

Sport
Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie 19, nu o va mai întâlni în primul tur al turneului de la Roland Garros pe croata Ana Konjuh (66 WTA).
Pentru că tenismena croată Ana Konjuh (24 ani, 66 WTA) s-a retras de pe tablou, românca va juca împotriva germanei Nastasja Schunk, locul 167 WTA, care a pierdut în primul tur al calificărilor, dar a beneficiat apoi de retragerea lui Konjuh.
Schunk are doar 18 ani şi în întreaga carieră a obţinut premii totale de aproape 74.000 de dolari. Cele două sportive nu au mai fost adversare.
Jucătoarea germană se află la primul său turneu de Grand Slam și participă din postura de lucky looser, după ce a pierdut în ultimul tur al calificărilor de Hailey Baptiste, 5-7, 6-4, 2-6.
Roland Garros 2022 începe duminică, 22 mai, iar primul meci al Simonei Halep va avea loc într-una dintre primele două zile ale turneului.







