Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în privința primarului Bucureștiului: acesta și-ar putea pierde mandatul

Știrile zilei
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală și fiscală și a sesizat Instituția Prefectului Municipiului București în cazul Primarului General al Capitalei, Nicușor Dan.
Potrivit procurorilor ANI, în perioada exercitării mandatului de primar general, DAN NICUȘOR DANIEL a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003-incompatibilitatea.
În perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), DAN NICUȘOR DANIEL a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 – conflict de interese.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către DAN NICUȘOR DANIEL a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât:
– amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice DAN NICUȘOR DANIEL a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru DAN NICUȘOR DANIEL atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnatura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități;
– în perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.
ANI a sesizat Instituția Prefectului Muncipiului București cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general DAN NICUȘOR DANIEL a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.
Totodată, ANI a sesizat Curtea de Conturi a României cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui DAN NICUȘOR DANIEL in calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București.
Nicușor Dan a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Nicușor Dan a încălcat următoarele prevederi legale:
– art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”;
– art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.”;
– art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.”;
– art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003,potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie;”.
– art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: c) exercitarea oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate;
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind (…) starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”.
„Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
Sursa informației: integritate.eu






