ALERTĂ: MUNIȚIE și PISTOL MITRALIERĂ, furate unui militar de la o unitate din Mamaia Sat

Știrile zilei
Un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.
Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe.
După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.
Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.
De asemenea, Parchetul Militar Constanţa şi poliţiştii au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului.
Comandantul Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus de urgenţă, la nivelul tuturor unităţilor militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi de apărare a obiectivelor militare.
Foto imagine reprezentativă: Ziua de Constanța






