ALERTĂ privind MINELE din Marea Neagră emisă de Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Forțelor Navale din România

Știrile zilei
Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Forțelor Navale din România a lansat o alertă privind minele din Marea Neagră încă din 18 martie 2022 şi cere populaţiei să semnaleze autorităţile în cazul în care observă obiecte plutitoare periculoase, la numărul de tel. 0040241651040.
Avertismentul șefului Direcției Hidrogarfice Maritime, Nicolae Vatu, privind pericolul de mine în zona de nord-vest a Mării Negre vine în contextul în care dispozitive explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”, au anunțat autoritățile de la Sofia.
Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş, informează Agerpres.
Minele navale ajung să plutească în derivă, la suprafaţa apei, dacă se rupe cablul cu care sunt ancorate.
UPDATE:
„Forțele Navale Române au capacitatea de a acționa împotriva acestor mine aflate în derivă și de la caz la caz vor acționa în consecință. Să stea liniștită populația interesată de această problematică pentru că avem capacitatea de a neutraliza asemenea pericole pentru navigația maritimă în zona de responsabilitate a țării noastre”, a precizat analistul militar Ion Petrescu, într-o intervenție la Antena 3.
UPDATE 2:
Cu privire la avizul emis de Directia Hidrografica Maritimă (DHM), referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre, facem următoarele precizări:
Direcția Hidrografica Maritimă (DHM), autoritate națională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, Avizul nr. 12 referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.
Acest aviz a fost emis în conformitate cu legislația internațională din domeniu, pe baza informării primite, în aceeași zi, de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole, instituția care coordonează activitatea operațională a zonei maritime NAVAREA III (care are în responsabilitate Marea Neagră şi Marea Mediterană).
Din informațiile DHM, avertizarea NAVAREA III în discuție a fost formulată de autoritățile spaniole pe baza unui avertisment de navigație transmis de stația Navtex Novorossiysk (Federația Rusă) prin email către NAVAREA III, la aceeași dată, la ora 06.59.
După primirea avertismentului, DHM a întocmit avizul pe care l-a transmis, conform obligațiilor legale, tuturor instituțiilor beneficiare pentru informarea navigatorilor despre posibilul pericol de mine și a fost comunicat un număr de telefon la care navigatorii să raporteze autorităților române situațiile în care ar observa existența unor asemenea pericole.
Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Balescu” a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens.
În situația în care se vor constata astfel de situații, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică „Cdor. Alexandru Cătuneanu”), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice.






