ALERTĂ! Un corp de iluminat a ars în bucătăria Spitalului de Copii. 85 de persoane s-au autoevacuat

Știrile zilei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a transmis că printr-un apel la 112 s-a anunțat că iese fum din bucătăria Spitalului de Copii. 85 de persoane s-au autoevacuat.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară și două ambulanțe SMURD.
Pompierii au constat că în incinta bucătăriei a ars un corp de iluminat. Nu au fost cazuri de intoxicare cu fum, dar s-a decis evacuarea saloanelor de la al doilea etaj.
De asemenea, ISU Galați precizează că s-au evacuat 85 de persoane, dintre care 41 de copii și 33 de părinți, restul fiind angajați ai unității medicale, potrivit Știrileprotv.ro.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)






