Amânare în cazul ucigașei din Mangalia. Mărturia CUTREMURĂTOARE a Loredanei: Spune că era beată când a lovit cu cuțitul

Știrile zilei
Loredana Atănăsoaie s-a prezentat, astăzi, 30 ianuarie 2024, în fața judecătorilor Tribunalului Constanța, pentru verificarea măsurilor preventive. Judecătorii au amânat, pentru 2 februarie 2024, pronunțarea sentinței.
Loredana Atănăsoaie, care, pe 11 martie va împlini 19 ani, este acuzată de omor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic și profanare de cadavre sau morminte.
Dosarul de omor 7667/118/2023 înregistrat la Tribunalul Constanța pe 9 noiembrie 2023, nu a primit, încă, un prim termen.
Pe 6 august 2022, polițiștii erau sesizați de existența unui cadavru sub o bancă din Parcul Diana din Mangalia. Tânără era îmbrăcată sumar, plină de sânge și avea leziuni provocate de înjunghiere la nivelul gâtului.
Potrivit rechizitoriului procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, semnat de prim-procurorul Viorel-Gabriel Teliceanu, cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Constanța, medicii stabilind că decesul s-a produs prin hemoragie internă și externă, consecința plăgii înțepat tăiate de la nivel cervical.
În urma examinării camerelor video din zonă s-a putut stabili traiectoria, cu cadavrul ascuns în geanta de voiaj, a Loredanei Atănăsoaie, cea care a și mărturisit uciderea Alinei. Mai mult, tot de pe camera, s-a putut vedea și numărul taxiului care a transportat-o pe fată la bancomatul Alpha Bank din Mangalia, iar, ulterior, în parcul Diana.
Aici taximetristul o ajută să dea jos din portbagaj trolerul foarte greu, în care fusese pusă Alina. Taximetristul a spus că absolut nimic din comportamentul fetei nu i-a dat de gândit.
Între timp, polițiștii demaraseră cercetările la Hotelul Cleopatra, din Saturn, acolo unde muncise Alina. Cei trei tineri interogați, colegii Alinei, au recunoscut-o din fotografiile puse la dispoziție de polițiști. Ei sunt cei care au spus că, la finalul programului, fata le-a spus că și-a dat demisia și că urma să plece.
Ajunși față în față cu Loredana Atănăsoaie, colega de camera a Alinei Ciobanu, oamenii legii au observant, imediat, că fata avea excoriații la nivelul ochiului drept, pe gât, pe mâini și pe picioare, iar când a fost întrebată dacă știe ce s-a întâmplat cu colega sa de cameră, Ciobanu Elena Alina, aceasta a relatat verbal faptul că în jurul orelor 02:00, a venit în camera de hotel, a făcut un duș, ulterior și-a făcut bagajul și i-a spus acesteia că pleacă acasă, iar în jurul orelor 03:00 a părăsit camera de hotel cu un troler de culoare neagră, neputând să dea mai multe detalii.
În scurt timp fata a mărturisti crima. Iată ce a povestit anchetatorilor:
„O cunoșteam pe Ciobanu Elena-Alina, cu care am venit împreună din localitatea de domiciliu din județul Vaslui să lucrăm pe litoral. Lucram împreună la Hotel Narcis din stațiunea Saturn, însă eram cazate la Hotel Semiramis din aceeași stațiune. Lucram 7 zile pe săptămână, 9 ore pe zi. Cu Elena mă cunoșteam de mult întrucât eram colege de clasa din clasa întâi. Menționez că ne-am mai certat, motiv pentru care am cerut pe parcurs șefilor să ne schimbe camerele și să stăm separat. Acest lucru l-am cerut lui M. G. și A. M., însă s-a tot tergiversat mutarea noastră, pentru a sta separat.
În seara zilei de 05.08.2023, am mai avut niște discuții contradictorii cu Elena legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. În camera noastră aveam un cuțit de bucătărie pentru a-l folosi la prepararea hranei. Într-un moment de furie, întrucât Elena îmi răspundea evaziv, am început să tremur, am luat cuțitul care era pe un raft și inițial am ezitat însă după aceea am înjunghiat-o în gât. Elena nu dormea, însă stătea întinsă în pat cu ochii închiși și fața către perete. Nu am vrut să o omor însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea și am săvârșit această faptă.
Imediat Alina s-a ridicat din pat asupra mea, eu scăpasem cuțitul, Alina m-a lovit cu pumnul în față, moment în care am căzut eu la pământ. În cădere am dărmat scaunul din cameră și probabil atunci s-a produs zgomotul.În timp ce eram la pământ, Alina m-a strâns de gât, mi-a produs acele leziuni la gât și căuta cuțitul care era pe podea, întrucât încă era întuneric în cameră.
Am început să caut și eu cuțitul în cameră de frică să nu mă lovească Alina, l-am găsit și am lovit-o în umăr. Abia când mi s-a făcut expertiza psihiatrică am aflat că a doua lovitura a fost în umăr, și nu în gâtul Alinei.
După ce am lovit-o pe Alina, am împins-o de pe mine, moment în care i-am pus mâna la gură pentru că bătuseră persoanele respective la ușă. Cam tot acum Alina începuse să horcăie și să se producă decesul, se vedea că nu mai are putere. Când i-am pus mâna la gură Alinei m-a și mușcat de mâna dreaptă”.
Loredana spune că a fost beată, dar și că s-a panicat, crezând că Alina vrea să o lovească cu cuțitul
“Camera s-a murdărit de sânge: așternutul de pe patul ei, mocheta și salteaua”, a continuat mărturisirea fetei. “După ce a decedat am luat valiza Elenei, am scos hainele ei întrucât avea bagajul deja făcut și cu greu am introdus-o în valiză.
Am luat valiza și am ieșit din hotel pe la ieșirea din spate și am folosit liftul ca să cobor. Am stat câteva minute în afara hotelului si îmi revin și am decis să chem un taxi dar nu eram decisă unde să merg. Am găsit un taxi de google pe internet și taximetristul m-a întrebat în mod repetat ce am în valiză, timp în care a venit și un coleg de muncă pe nume Vali, căruia i-am zis că plec acasă. Acesta m-a ajutat să pun valiza în portbagajul taxiului, după care Vali a plecat. M-am urcat în taximetru în dreapta față și i-am spus taximetristului că vreau să merg la bancomat și că ulterior mă voi decide unde merg.
Eu nu eram murdară pe haine deoarece mă schimbasem în cameră. Taximetristul a observat că am vânătăi pe față și pe gât însă eu i-am zis că m-am lovit la muncă. Am plecat spre bancomat și taximetristul m-a dus la un bancomat BRD din câte îmi amintesc și cred că am scos 2000 lei și am revenit în taximetru cerându-i taximetristului să mă ducă în Vaslui. Acesta a refuzat și a întrebat un alt coleg dacă dorește să mă ducă și acesta a răspuns afirmativ solicitându-mi pentru acest serviciu 1.500 lei.
Până să ne întâlnim cu taximetristul care trebuia să mă ducă la Vaslui eu m-am răzgândit și i-am solicitat taximetristului să mă ducă de unde m-a luat. Pe drum m-am gândit că ar fi mai bine să mă lase în parcul din apropiere, pe unde treceam și a fost de acord.
După ce a oprit taximetrul, taximetristul m-a ajutat să dau jos valiza din portbagaj și m-a tot întrebat ce am în valiză deoarece era foarte grea. I-am răspuns că am haine și rechizite pentru școală.
Taximetristul m-a crezut și a plecat. Pentru cursă i-am dat taximetristului 200 lei, deși valoarea cursei era de 20 lei. Dacă taximetristul ar fi fost de acord să merg la Vaslui nu aveam o destinație precisă, eram turmentată și nu știam ce să fac cu valiza și cu victima.
Am mai stat câteva minute, m-am uitat în jur să văd dacă sunt camere de filmat sau persoane care m-ar putea vedea și întrucât nu era nimeni m am apropiat de prima bancă și am abandonat trupul Elenei sub această bancă. Am încercat să o pun pe bancă dar era grea și nu am putut. Am luat valiza cu mine și am plecat la hotelul unde eram cazată.
M-am deplasat pe jos până la hotelul unde eram cazată și am început să fac curățenie în cameră, ștergând urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete și am luat lenjeria și hainele murdare de sânge și le-am pus într-un sac de plastic gen sac de pubelă de culoare albastru. Acest sac l-am dus dimineață în jurul orei 10 în tomberonul hotelului.
Cuțitul îl pusesem sub salteaua patului meu iar după ce am dus sacul mai sus menționat mi-am amintit și de cuțit, l-am luat și l-am ambalat într-un sac din plastic de culoare galbenă pentru găleata de gunoi și l-am dus la ghena hotelului Narcis. În jurul orei 10.00 am mers la serviciu, în hotelul Narcis. Am apucat să stau o oră în pat dar nu am reușit să dorm.
În timp ce mă aflam la serviciu, în jurul orei 15.00 a venit un echipaj de Poliție care m-a preluat și condus la sediul poliției. Inițial am spus că am căzut însă ulterior am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoști fapta săvârșită primești o pedeapsă redusă.
Regret săvârșirea faptei și menționez că nu am fost conștientă de ceea ce am făcut. Chiar am fost cele mai bune prietene de-a lungul anilor”.
Loredana este acuzată și că a folosit cardurile Alinei, sustrăgând de pe ele 2.000 de lei.
O altă necunoscută pentru cei care au urmărit cazul au fost și mesajele ciudate pe care le-a primit Sergiu, iubitul Alinei, chiar în noaptea în care fata a murit. Loredana a recunoscut că ea este cea care i-a dat mesajele, în timp ce trupul neînsuflețit al Alinei era lângă ea. Mai mult, ucigașa a folosit mâna cadavrului pentru a activa Instagtramul de pe telefonul victimei.
Am intrat în telefonul Alinei și am și vorbit cu iubitul ei Sergiu, am vorbit cu el prin text de pe profilul Alinei de Instagram.
În conversațiile cu Sergiu mă dădeam drept Alina, i-am spus că vrea să se despartă de el, că nu mai suportă gândul că l-a înșelat și că nu mai vrea să țină legătura cu el. Repet, eu mă dădeam drept Alina, dar ceea ce îi spuneam lui Sergiu era real, Alina chiar așa gândea.
Această conversație a avut loc când Alina era deja decedată. Știu că Alina l-a înșelat pe Sergiu cu un băiat pe nume A., care lucra și el la hotelul unde lucram noi.
Știu că Sergiu este din Republica Moldova. Sergiu știa că Alina l-a înșelat și i-a mai acordat încă o șansă. Nu mai știu cum am terminat conversația dar cred că l-am blocat. Această conversație am avut-o cu Sergiu întrucât ne suna în mod repetat pe mine și pe Alina și pentru a-l liniști i-am trimis acest mesaj”.
La finalul declarațiilor, Loredana a spus că vrea să își continue liceul, chiar și în stare de detenție.
Citește și:






