AMÂNARE în dosarul de insolvență al societății deținută, până nu demult, de familia regretatului Petrică Iordache: Societatea a fost preluată de un asociat unic

Știrile zilei
Amânare, pentru 12 martie 2024 în dosarul de insolvență a debitoarei SC Reno Franci Mobel International SRL, după ce completul de judecată la care a fost repartizat dosarul, s-a desființat printr-o decizie a Președintelui Tribunalului Constanța.
Judecătorii Tribunalului Constanța au au admis, pe 1 noiembrie 2023, cererea de intrare în insolvență a debitoarei SC Reno Franci Mobel International SRL. Totodată, instanța a desemnat pe DĂSCĂLESCU & CO S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar provizoriu.
„Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 29.01.2024. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 20.12.2023, ora 12 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor.
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont.
Fixează termen administrativ la 7.02.2024. Cu apel, la Curtea de Apel Constanţa, în 7 zile de la comunicare„.
Societatea nu a înaintat apel, astfel încît termenul de judecată fixat de magistrați era azi, 7 februarie 2024.
Însă, potrivit unei decizii a Președintelui Tribunalului Constanța s-a dispus desființarea mai multor completuri de judecată, printre care și cel al Secției a II-a Civile în care se judec[ dosarul 7436/118/2023. Astfel, a fost fixat un alt termen de judecată, dosarul fiind repartizat altui complet de judecată.
Următorul termen a fost stabilit pentru 12 martie 2024.
Potrivit Listăfirme.ro, consultată la data de 7 februarie 2024, SC RENO FRANCI MOBEL INTERNATIONAL S.R.L. este administrată de Georgeta Bogza, iar asociat unic și beneficiar este Lucian Bogza.
Societatea are ca obiect de activitate Intermedieri în comerțul cu mobila, articole de menaj și de fierărie.
Firma a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 339.832 lei, pierderi de 70.000 de lei, a înregistrat datorii de 1,33 de milioane de lei și a avut 4 angajați.

La 8.11.2023, Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Constanța notifica, in conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al Societatii Comerciale RENO FRANCI MOBEL INTERNATIONAL – S.R.L., cu sediul in municipiul Constanta, bd. Mamaia nr. 169, judetul Constanța, inregistrata sub nr. J13/4421/1994, identificator unic la nivel european ROONRC.J13/4421/1994, cod unic de inregistrare 6579166, care a fost inregistrat sub nr. 95909 din 03.10.2023.
Concret, ieșeau din firmă foștii asociați, Iordache Carmen Celestina, Iordache Francesco Lorin și Iordache Renato Albert, fosta soție și cei trei fii ai regretatului Petrică Iordache.
Pe 15 iunie 2023, Lucian Bogza își depunea declarația de avere la Primăria Municipiului București, acolo unde deține funcția de expert.
Potrivit declarației de avere, Lucian Bogza deține un apartament cumpărat în 1995, de 98 de metri pătrați, în Constanța. Acesta are un credit la bancă din 2006, scadent în 2036, în valoare de 35.000 euro.
Lucian Bogza a declarat că a obținut, în calitate de expert al primăriei Sectorului 5 București 116.700 de lei, în timp ce soția sa, Georgeta Bogza, în calitate de angajat al Sc Reno Franci Mobel International Srl, din bulevardul Mamaia 169 Constanța, a obținut 30.000 de lei.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.






