Amendați de polițiști pentru că foloseau ponei pentru a obține bani. Animalele au fost plasate în adăpost

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii utilizării abuzive a animalelor în orașul Năvodari, zona turistică Mamaia Nord.
În urma activităților, polițiștii au identificat 3 bărbați, care utilizau animale (ponei) pentru a fi fotografiate de turiști, în scopul obținerii unei sume de bani.
Cei 3 bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

Ponei
Totodată, polițiștii au efectuat o examinare a celor 3 ponei, constatând faptul că animalele prezintă urme de deshidratare și apatie, iar prin plimbarea pe plajă au fost expuse forțat la temperaturi foarte ridicate (34 de grade), fiindu-le astfel provocate suferințe fizice și psihice.
În acest sens, polițiștii au emis câte un ordin de plasare în adăpost, pe o perioadă de 45 de zile, cei 3 ponei fiind transportați și depuși la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Foto: IPJ Constanța






