Amenzile pe litoral s-au dublat față de sezonul estival precedent

Știrile zilei
Garda Naţională de Mediu a aplicat amenzi în valoare de 997.700 lei, în urma controalelor în zona staţiunilor de pe malul Mării Negre, derulate în perioada 2 – 22 august 2021.
„Numărul şi valoarea sancţiunilor aplicate pe litoral s-au dublat, faţă de 2020, după ce Garda Naţională de Mediu a demarat o amplă acţiune de control în zona staţiunilor de pe malul Mării Negre. Timp de 20 de zile (în perioada 2 – 22.08.2021), comisarii GNM au verificat operatorii de plaje, agenţii comerciali şi administraţiile publice din aceste staţiuni şi au constatat numeroase nereguli privind gestionarea deşeurilor”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a GNM.
Totodată, fost înaintată şi o sesizare penală, către organele în drept, pentru neaplicarea măsurilor de desfiinţare a unei construcţii ilegale amplasate pe plaja Corbu.





