Andreea Ulea din Agigea a ajutat la găsirea bătrânei dată dispărută de familie seara trecută. Unde a fost identificată

Știrile zilei
Bătrâna din Agigea dată dispărută ieri de familie a fost găsită în urmă cu puțin timp, de oamenii legii cu ajutorul unei informații și a unei fotografii transmise de un cititor al Ziarului Amprenta.
Andreea Ulea, o doamnă din Agigea, care citise despre dispariția bătrânei ne-a transmis astăzi o fotografie cu cea care se presupunea a fi fost bătrâna dispărută, dar și informația că aceasta se află în incinta City Park Mall.
Polițiștii deplasați la fața locului au preluat-o pe bătrână și au identificat-o ca fiind chiar bătrâna căutată de familie și de poliție.
Nu se cunosc momentan împrejurările în care a ajuns femeia de la Agigea până la City Park Mall Constanța.
Mulțumim pe această cale public doamnei Andreea Ulea cea care a avut un profund simț civic în această situație, o calitate umană extrem de greu de găsit în aceste vremuri.
Mulțumiri sunt transmise și de către IPJ Constanța pentru ajutorul acordat în găsirea bătrânei!
Citește și:
Ați văzut-o? O bătrână din Agigea a plecat de acasă și nu s-a mai întors






