Angajatul unui Spital Militar din țară ar fi sedat, INTENȚIONAT, trei paciente

Știrile zilei
Un angajat civil al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila (SUMC) din București, ar fi sedat intenționat trei paciente, administrându-le o doză mare de diazepam, scrie Antena 3 CNN.
Medicii ATI care au salvat-o pe femeia aflată în stare gravă au avut suspiciunea unui viol. De asemenea, Spitalul Militar Central a reclamat cazul imediat, ajungând la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Una dintre pacientele cărora asistentul medical le-a administrat calmante a intrat în stop cardio-respirator.
”Asistentul este tânăr, are puțin peste 20 de ani”, a declarat un medic al spitalului, potrivit Antena 3 CNN.
Totodată, în momentul în care mai multe cadre medicale au sesizat ce se întâmplă, au anunțat conducerea spitalului, care, la rândul ei, a chemat Procuratura.
Diazepam este un medicament care este utilizat pentru a calma musculatura și creierul. Este folosit în special pentru a trata anxietatea, insomniile și spasmele musculare.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului a confirmat că a fost sesizat de către conducerea spitalului militar, spunând că a fost deschis și dosar penal.
„S-a deschis un dosar penal. Am început de sâmbătă cercetările în rem pentru fapta de tentativă de omor calificat”, a spus acesta.
Sursa: www.antena3.ro
Foto: Ilustrativ (www.unsplash.com)






