Anumiți șoferi ar putea fi nevoiți să obțină un alt permis de conducere! Vezi despre ce este vorba

Știrile zilei
Șoferii români ar putea fi nevoiți să obțină un alt tip de permis de conducere. Europarlamentarul din Franța – Karima Delii își dorește să introducă un nou permis, pentru conducerea SUV – urilor, scrie Antena 3 CNN.
În ultima vreme, aceste autoturisme au fost o țintă a militanților pentru climă, din cauza poluării, însă și a celor care militează pentru siguranța rutieră din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru pietoni și bicicliști.
Vehiculele ”nu numai că ocupă mai mult spațiu și sunt mai puțin eficiente din punct de vedere energetic, dar în ceea ce privește siguranța rutieră, ele sunt mai susceptibile de a fi supuse unor coliziuni decât autoturismele ușoare, cu consecințe mult mai grave”, a scris europarlamentarul Verzilor, care conduce lucrările Parlamentului pentru o reformă a normelor Uniunii Europene privind permisele de conducere.
Totodată, în prezent, permisul categoria B necesar pentru conducerea autoturismelor și a camionetelor „nu este complet adecvat pentru cele mai grele autoturisme”, a mai adăugat europarlamentarul.
Astfel, europarlamentarul Karima Delii își dorește introducerea unui nou permis de conducere categoria B+ care ar urma să fie utilizat de șoferii care conduc mașini și camionete care cântăresc mai mult de 1,8 tone. Șoferii ar urma să obțină acest permis de conducere doar după o perioadă de probă de doi ani, cu un permis B normal, și doar de la vârsta de 21 de ani, scrie Politico, citat de Antena 3 CNN.
De asemenea, europarlamentarul a mai adăugat că ar putea exista excepții pentru scopuri profesionale sau speciale, precum vehiculele de urgență.
Propunerea ei include, de asemenea, un sistem de permis de conducere bazat pe puncte la nivelul UE, care ar urmări infracțiunile rutiere și ar revoca sau suspenda permisele de la un anumit prag. Un astfel de sistem „are potențialul de a reduce numărul de accidente și decese pe drumurile noastre”, a scris parlamentarul.
Sursa: www.antena3.ro
Foto: Ilustrativ (Image by aleksandarlittlewolf on Freepik)
Citește și:
Inițiativă legislativă: Șoferii băuți și fără permis de conducere, vor merge DIRECT la închisoare






