Apa îmbuteliată, scumpiri record ca urmare a noilor prețuri la energie, ambalaje și combustibili

Economie
Prețul apei îmbuteliate va crește, iar majorarea va fi de cel puțin 20%, a declarat George Ristea, președintele Asociației Producătorilor din Industria Apei. Potrivit reprezentantului APRIA, apa de izvor îmbuteliată se va scumpi din cauza noilor prețuri la energie, ambalaje și combustibili.
În prezent are loc o recalibrare a nivelului de preț, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienții finali, spune APRIA, într-un comunicat.
Producătorii de apă de izvor susțin că plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari față de 2020, prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% și, în plus, a crescut cu aproape 50% prețul ambalajelor (PET-uri, carton, folie).
“Membrii APRIA au fost tot timpul atenți la nevoile clienților, investind în calitate și în eficientizarea proceselor de producție pentru a oferi cea mai bună apă la cele mai bune prețuri. Din păcate, scumpirile uriașe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, așa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a prețului cu 20%”, se precizează în comunicatul APRIA.






