Apel umanitar! O familie din Tortoman are nevoie de ajutor, după ce casa a fost distrusă de inundații

Știrile zilei
Un apel umanitar a fost lansat în spațiul public pentru o familie care a pierdut toată agoniseala de-o viață în câteva clipe, din cauza unei inundații. Este vorba despre familia lui Lucian Mărgean, din localitatea Tortoman, a cărui casă a fost distrusă.
Acesta are doi copii și locuiește acum la cunoștințe. Și-a văzut toată munca spulberată, iar acum are nevoie de ajutorul tuturor oamenilor care pot dona orice lucru, oricât de mic.
„Orice sprijin cât de mic îi este extrem de necesar în aceste clipe grele. Așa că, dacă ai o mașină de spălat funcțională, o canapea sau orice alt obiect electrocasnic, care îți prisosește, întinde-i o mână de ajutor!”, se arată într-o postare pe Facebook.
De asemenea, toți cei care doresc să îl contacteze pe Lucian Mărgean o pot face la numărul de telefon 0772 021 511.
Foto: Facebook






