APEL UMANITAR! O tânără educatoare se luptă cu o boală necruțătoare în Săptămâna Patimilor. Are nevoie de ajutor

Știrile zilei
O tânără educatoare îndrăgită de copiii se luptă cu cancerul în Săptămâna Patimilor. Antonela are 31 de ani, și-a dedicat viața copiilor, pe care îi iubește necondiționat și îi îndrumă pas cu pas pe drumul spre cunoaștere.
Acum, în Săptămâna Patimilor, Antonela se află pe un pat de spital și viața ei atârnă de un fir de ață. Educatoarea mult iubită, nu doar de cei trei copilași ai săi: Erika, Sofia și Tudor, ci și de micuții de la grădiniță, suferă de cancer cerebral.
Medicii spun că are șanse de vindecare, însă tratamentul care i-ar putea salva viața costă 90.000 de euro.
„În februarie, la un control de rutină, urmat de un examen RMN, am aflat că am două formațiuni canceroase la nivel cerebral. Aveam dureri de cap, amețeli din ce în ce mai dese și o stare accentuată de somnolență. Pentru că am 3 copii mici, am pus totul pe seama oboselii și a surmenajului. Diagnosticul dur m-a făcut să văd însă viața din altă perspectivă. M-a determinat să îmi pun întrebări existențiale, să mă gândesc mai mult la copii, la familia mea, la scopul meu în această lume. Copiii nu înțeleg prea bine nici acum ce mi se întâmplă, sunt prea mici pentru a percepe gravitatea situației. Sunt afectați însă de absența mea și îl întreabă mereu pe tatăl lor când mă întorc acasă. I-am explicat doar fetiței celei mari, în vârstă de 6 ani, că plec la tratament, ca să fiu sănătoasă”, a povestit, cu lacrimi în ochi, de pe un pat de spital, tânăra educatoare.

Antonela

Antonela
În acest moment, Antonela se află la tratament, în Turcia. După o perioadă în care a crezut că a învins cancerul din păcate, boala a recidivat.
„După aflarea diagnosticului, am început de urgență imunoterapia. 5 luni a durat tratamentul. Am făcut un credit de nevoi personale ca să putem acoperi costurile. Totul a decurs bine, iar de Crăciun am fost acasă lângă familia mea. Bucuria nu avea să dureze însă prea mult. În Postul Paștelui simptomele inițiale au revenit, am început să am
amețeli, iar medicii mi-au confirmat că boala a recidivat. Am simțit că se învârte totul cu mine. Nu știam ce să le mai spunem copiilor când am ajuns acasă”, a mărturisit Antonela.
Cu ajutorul Asociației „Salvează o inimă”, tânăra mămică a început cu tratament inovativ, dar și extrem de agresiv, într-o clinică din Turcia. Costurile totale se ridică la suma de 90.000 de euro.
„Antonela are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Este o situație cumplită, dar nu este totul pierdut. Atâta timp cât mai există omenie pe pământ, cât românii încă mai sunt solidari cu cel de lângă ei, mai este speranță. Am salvat nenumărați oameni diagnosticați cu cancer care nu mai aveau aparent nicio șansă, dar le-am dat noi șansa de a se vindeca prin donațiile noastre. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” îi dă
Antonelei o șansă în plus de a-și vedea copiii crescând. Erika, Sofia și Tudor au nevoie de mămica lor!”
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/antonela-stoica/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Trebuie să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Antonela Stoica!






