Aproape 100.000 de euro sunt puși la bătaie de Primăria Constanța pentru un spectacol de Sfânta Maria

Știrile zilei
Primăria Constanța caută un organizator pentru evenimentul-spectacol „Ave Maria”, ce va avea loc pe 15 și 16 august 2023 și va fi gratuit pentru public.
Potrivit unui anunț postat pe site-ul oficial al primăriei Constanța, pe 3.07.2023, la ora 13.00, se va desfășura procedura de atribuire a contractului Servicii de organizare de evenimente culturale-spectacol extraordinar „Ave Maria”.
Valoarea contractului este de 400.000 de lei, fără TVA, bani din bugetul local.
Serviciul face parte din categoria celor incluse în anexa 2 (servicii sociale și alte servicii specifice) la Legea nr. 98 din 2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit organizatorului, „Ave Maria” va fi „un spectacol de muzică, lumini și regie, integrat în spectacolul natural al Mării Negre, cu ocazia marcării sărbătorii Sfintei Fecioare Maria și Zilei Marinei. Accesul va fi gratuit și se va desfășura în zilele de 15 și 16 august 2023, începând cu orele 21:00, pe faleza Cazinoului din Constanța”.
Perioada de desfășurare a evenimentului este între 15 și 16 august 2023.
Criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică este cel mai bun raport calitate-preţ.
Garanția de participare este de 3.900 lei.
Transmiterea ofertelor: Ofertele vor fi transmise prin postă sau depuse direct, la adresa autorității contractante din Bd-ul Tomis nr. 51, camera 18 (Serviciul Management Documente).
Termenul limită de primire a ofertelor este 03.07.2023, ora 11:00.
Ofertele se vor deschide în data de 03.07.2023, ora 13:00, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, din B-dul Tomis nr. 51.
Citește și:






