Aprobarea stemei comunei Costineşti, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern care va avea loc mâine

Administrație locală
Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului României din data de19 octombrie 2022 se află și proiectul referitor la aprobarea stemei comunei Costineşti, judeţul Constanţa. Potrivit legislației în vigoare, stemele județelor, municipiilor, orașelor și comunelor se aprobă de Guvern, la propunerea consiliilor județene sau, după caz, a consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naționale de Heraldică și Genealogie.
Consiliul local al comunei Costinești, județul Constanța a adoptat Hotărârea nr. 85/2021
privind însușirea variantei finale a proiectului de stemă a comunei Costinești, județul Constanța. Prefectul județului Constanța și-a exercitat controlul de legalitate asupra Hotărârii Consiliului Local nr. 85/2021, conform adresei nr. 17963 din data de 18.08.2022.
Proiectul de stemă care a fost discutat de către comisia județeană formată din specialiști
în istorie, heraldică, sociologie, economie, folclor și alte domenii, a fost supus vizionării și
dezbaterii publice.
Proiectul de stemă însoțit de un memoriu justificativ, însușit de prefectul județului
Constanța și de președintele Consiliului Județean Constanța, a fost avizat de către Comisia
Națională de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române.
Ce semnificație au elementele cuprinse în stema comunei Costinești
Stema comunei Costinești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. Pe câmp albastru, central, se află un obelisc de argint, format din doi pilaștri centrali curbați spre exterior și adosați, pe care se sprijină, dreapta-stânga, câte două fragmente de arc de cerc, descrescătoare, întruchipând stilizat raze de soare. Stânga sus se află un soare de aur stilizat și în vârful scutului, trei brâuri undate de argint.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate ale stemei:
Obeliscul este un simbol reprezentativ al stațiunii Costinești, lucrarea de artă fiind
construită în anul 1969 de către Wilhelm Demeter, monumentul având o înălțime de 12 m.
Din păcate, a fost distrus în anul 2005 de inundații, fiind refăcut în 2006 de același Wilhelm
Demeter, dar acum cu o înălțime mai mare, de 18.5 m și o greutate de 200 tone.
Soarele este emblematic pentru stațiunile litoralului românesc și reprezintă viață,
bucurie, bogăție și lumină.
Brâurile undate fac referire la valurile mării.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de
comună.







