Armă deținută ILEGAL, pe mâna unui minor: A încercat să o vândă în Medgidia

Știrile zilei
Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat un minor care intenționa să vândă o armă deținută ilegal.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că minorul de 15 ani ar fi deținut ilegal, o pușcă neletală, cu aer comprimat, de calibrul 4,5 mm, supusă autorizării. Adolescentul intenționa să o comercializeze unei alte persoane.
Minorul a fost identificat în municipiul Megidia, asupra sa fiind găsite și ridicate arma în cauză și muniția specifică acesteia, respectiv peste 200 de proiectile metalice.

Armă deținută ilegal de un minor
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, transmite IPJ Constanța.
Foto: IPJ Constanța






