În Constanța a fost raportată, până în acest moment, infectarea cu Covid-19 a unui singur cadru medical.
Este vorba de un bărbat de 52 de ani din Constanța, asistent-șef în cadrul Spitalului Județean.
Acesta a fost confirmat pozitiv pe 11 martie. Ancheta epidemiologică a arătat că la finalul lunii februarie bărbatul a călătorit împreună cu fiica sa la un concurs de dans în Piatra Neamț. După ce s-a întors în Constanța, acesta a început să se simtă rău însă a fost câteva zile la muncă. Ulterior, după testare, în data de 11 martie a fost depistat pozitiv cu Covid-19.







