Astăzi este ziua de naștere a primarului comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti

Știrile zilei
Astăzi, 3 septembrie, primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, își sărbătorește ziua de naștere. Edilul localității împlinește 50 de ani.
De-a lungul anilor a reușit să dezvolte comuna pe toate palierele, de la infrastructură, la educație și sănătate.
Pe parcursul anilor, dar cu precădere în acest mandat, a reușit atragerea de fonduri substanțiale pentru reamenajarea, modernizarea și dotarea tuturor instituțiilor de învățământ din comună. De asemenea, a obținut finanțări, cu ajutorul echipei sale, pentru asfaltarea tuturor străzilor din comună, proiectul aflându-se la acest moment în faza finală de implementare.
Totodată, este primarul care a reușit, cu mari eforturi, să obțină o finanțare de șapte milioane de euro pentru introducerea rețelei de gaze în comună, proiect care trebuie să fie gata la finalul acestui an.
De asemenea, în această perioadă se fac demersuri pentru amenajarea unui parc fotovoltaic pentru nevoile comunității. Energia electrică ce va fi produsă va fi folosită pentru instituțiile publice din comună, dar și pentru asigurarea iluminatului public stradal.
Este apreciat și respectat de comunitatea locală pentru eforurile continue pe care le face pentru binele localității, dovadă stând și cele patru mandate de primar pe care le-a câștigat detașat, cu peste 50% din voturile valabil exprimate ale cetățenilor.
La ceas aniversar, echipa Ziarului Amprenta îi urează „La mulți ani!”, sănătate și spor în toate!
Citește și:
(Foto) Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Poartă Albă au primit tablete gratuite din partea Primăriei
Primăria Poarta Albă solicită avizul de la Mediu pentru amenajarea unui parc fotovoltaic al comunei
Proiectul de asfaltare a 42 de străzi din comuna Poarta Albă, la start
Lista celor 31 de localități din județul Constanța care sunt conduse, de azi, de primari PNL






