Atenție! Circulație restricționată pe A2 din cauza unui accident

Știrile zilei
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2 București – Constanța, la kilometrul 71, în zona localității Dor Mărunt, județul Călărași, a avut loc un eveniment rutier.
În accident au fost implicate două autoturisme (una transporta o rulotă).
Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă și a doua bandă a sensului de mers către București și se desfășoară pe banda de urgență, până la finalizarea cercetării locului faptei.
Valorile de trafic sunt ușor ridicate, în creștere.

accident A2

accident A2
UPDATE:
„La data de 10 iulie, în jurul orei 09:00, pe autostrada A2, sensul de mers Constanța-București, în zona km 71, două autoturisme au fost implicate într-un accident.
În urma impactului, un șofer a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În zonă, traficul a fost reluat„, se arată într-un comunicat al IPJ Călăraşi.”






