Atenție, constănțeni! Microciparea câinilor cu stăpân este OBLIGATORIE

Știrile zilei
Primăria municipiului Constanța, în scopul informării corecte a proprietarilor de câini, reamintește obligațiile legale privind deținerea, identificarea și asigurarea condițiilor de bunăstare și protecție a patrupedelor.
Proprietarii au obligația de a își înregistra câinii. Astfel, câinii cu stăpân pot circula pe teritoriul României, doar însoțiți de proprietari și de carnetul de sănătate.
Microciparea căinilor cu stăpân este obligatorie prin OUG 155/2001 cu modificările și completările ulterioare. Pe lângă îndatorirea legală această procedură este și utilă.
Spre exemplu, un cățel de 11 ani preluat din Faleză Nord a ajuns ieri la familia lui. După numai cinci zile de stat în adăpostul municipalității, Rex a reușit să-și vadă stăpânii. Reprezentanții Adăpostului public de animale abandonate din Constanța au putut accesa baza de date și au reușit să îi contacteze pe proprietari.
„Vă rugăm să rețineți! Solicitarea unui cățel din adăpost se poate face imediat ce patrupedul a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării.
Câinii sunt încredinţaţi numai după ce au fost consultaţi de medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare”, transmite autoritatea locală.
Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)






