ATENȚIE, șoferi! Sunt restricții de circulație pe Autostrada A2, pe ambele sensuri

Știrile zilei
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 13 martie, se efectuează lucrări de reparații a carosabilului pe autostrăzile A2 București-Constanța și A1 București-Pitești.
Circulația este, temporar, afectată, după cum urmează:
– în intervalul orar 08:00-17:00, pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța, la kilometrul 21, a doua bandă este restricționată pentru a permite montarea parapetului median;
– în intervalul orar 08:00-17:00, pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București – Constanța, la kilometrul 34, prima bandă este restricționată pentru a permite efectuarea unor lucrări de foraj și montare a stâlpilor pentru panouri fonoabsorbante;
– pe autostrada A1 București-Pitești se efectuează lucrări de montare a panourilor fonoabsorbante, cu impunerea unor restricții de trafic pe banda numărul 1, astfel:
- în intervalul orar 08:00 – 17:00 , kilomerul 113, sensul către Pitești;
- în intervalul orar 09:00 – 14:00, kilometrul 69, sensul către București;
- în intervalul orar 12:00 – 17:00, kilometrul 28, sensul către București.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.






