Atenție șoferi! Sute de polițiști vor acționa pe litoral în minivacanța de 1 mai

Știrile zilei
Aproximativ 1.200 de polițiști constănțeni vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână, astfel încât minivacanța de 1 mai să fie una lipsită de griji pentru toți cei care aleg să își petreacă aceste zile pe litoralul Mării Negre.
Peste 700 de polițiști vor acţiona în dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.
Totodată, aproximativ 150 de polițiști rutieri vor fi prezenți, pe principalele artere rutiere din județul Constanța, în special pe cele din nordul și sudul litoralului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi aparate radar, aparate etilotest și drug test, în vederea depistării șoferilor care încalcă legislația rutieră.
De asemenea, polițiștii rutieri constănțeni vor avea, în sprijin, polițiști ai Direcției Rutiere și ai Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română.
În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, 80 de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, de și din bagaje, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călători.





