ATENȚIE! Unitatea 1 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei disfuncționalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară

Știrile zilei
SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în după-amiaza zilei de astăzi. Cauza deconectării a fost o disfuncționalitate în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară.
Specialiștii Centralei Nucleare de la Cernavodă investighează, în vederea remedierii, cauza care a condus la deconectarea automată a Unității 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Național.
De asemenea, deconectarea automată, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.
SN Nuclearelectrica SA va reveni cu detalii după finalizarea lucrărilor de remediere, adică în momentul resincronizării Unității 1 la Sistemul Energetic Național.
Foto: Ilustrativ (arhivă)
Citește și:






