Ați văzut-o?! O tânără din Năvodari a dispărut noaptea trecută

Știrile zilei
Astăzi, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a tinerei Stanciu Cosmina Georgiana, în vârstă de 13 ani, din Năvodari.
Reprezentanții IPJ Constanța au transmis că părinții au sesizat plecarea minorei când au revenit la domiciliu, arătând că aceasta ar fi părăsind locuința în intervalul orar 19:00 – 24:00. Totodată, sursa menționată anterior a precizat că de la momentul plecării fetei, s-au desfășurat activități specifice de căutare, iar investigațiile continuă și la această oră: sunt vizionate camere de supraveghere, se fac audieri și căutări în toate zonele de interes. La fața locului s-au deplasat și polițiștii Serviciului de Investigații criminale.
„La data plecării, minora purta pantaloni din catifea de culoare maro, tricou de culoare albă și geacă de culoare argintie.
Aceasta are 1,40 m înălțime, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten, față ovală.
Cetățenii care pot furniza informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611364”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța.
Menționăm că, pe rețeaua socială Facebook a apărut un semnal de alarmă privind dispariția tinerei în vârstă de 13 ani încă din jurul orei 11:00.
Postarea poate fi consultată în cele ce urmează:
Foto: Facebook






